Eficiența energetică
După cum știm, eficiența energetică se referă la raportul generat dintre rezultatul constant în performanță, servicii, bunuri și energia folosită în acest scop. Eficiența energetică este o componentă importantă pentru dezvoltarea sustenabilă și durabilă, întrucât aceasta contribuie la realizarea economiilor, indiferent de resursele pe care le avem în vedere. Aceasta are 2 scopuri universale bine definite: diminuarea emisiei de gaze cu efect de seră (în special CO2) și reducerea costurilor asociate consumului de energie.
Dacă ne raportăm la nivel național, în România, numărul locuințelor nou finalizate din ultimii ani a ajuns la un număr impresionant de aproximativ 52.000 de apartamente. Amprenta energetică a instalațiilor de încălzire este estimată la 1.248 TWh sau, mai simplu, o amprentă de 8 milioane tone CO2/an. Măsurile care ajută eficiența energetică sunt simple și la îndemâna oricărui dezvoltator și beneficiar, iar justificarea economică este extrem de facilă, ținând cont de ritmul de creștere a prețurilor la energie.
În ceea ce privește energia termică, ea reprezintă 70% din totalul energiei consumate în sectorul industrial. Acest fapt se datorează în mare parte lipsei măsurilor de recuperare a energiei reziduale din fluxurile tehnologice sau chiar a lipsei modernizării instalațiilor termice.